Când te întinzi până la marginea lumii cândva cunoscute, până la capătul pielii respirând viaţa, o viaţă ce trece din moarte în viaţă strecurându-se prin mâinile trupului, în vârfurile degetelor întorcându-se iubirea, nu ştii de e raiul decât dacă se surpă după ce treiul de zile se-ntâmplă. Până atunci, înduri lumina nucleară a inimii revărsate dincolo de capătul pielii în simfonia unei fericiri reînviate. Topit, universul durerilor trecute dispare extatic în strălucirea atomilor unui April infinit, în gândul plin de pulsul iubirii ce urcă şi zboară într-un perpetuum nemărginit.
