
Pentru că nu-mi place să simt praful sub tălpi
Clipa lasă o urmă în urmă, un praf. Nu-mi place desculţă să calc pe urmele clipelor. Nu vreau să le-aud strigând disperate după lumina ce le-ar scoate din iadul în care-au rămas suspendate, eterne clipe pozate. Nu vreau să le simt spărtura nici nodurile în ţesătura lumii de jos. De-aceea aripi îmi cos.

