[Chorus] Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la fereşti, Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli, Te-nfiori de tristele-i poveşti... [Verse 1] El povesteşte despre moarte foi Pe care le goneşte ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geamuri, El stânge crini, şi roze, şi zambile, El frânge ramuri, Şi plânge, şi se tânguieşte zile Întregi şi nopţi întregi, necontenit. [Chorus] Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la fereşti, Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli, Te-nfiori de tristele-i poveşti... [Verse 2] Acuma stins şi parcă ostenit Abia suspină, Ca plânsul violinei în surdină, Apoi îşi schimbă fără veste tonul Şi-uimit îl auzi cum suie Din nou diapazonul Şi suieră, şi fluieră, şi vuie, Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme [Chorus] Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la fereşti, Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli, Te-nfiori de tristele-i poveşti... [Verse 3] Într-un amestec înfiorător De bocet, şi de vaiet, şi blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri, Aşa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... [Chorus] Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la fereşti, Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli, Te-nfiori de tristele-i poveşti... [Outro] (sau [Coda]) Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum, când înţelege adevărul, Se zbate ca o mamă părăsită Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!.. .[Chorus] Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la fereşti, Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli, Te-nfiori de tristele-i poveşti...
