Se ridică ceața-n munți, Peste pași și peste frunți, Din tăcerea dintre stânci, Vin ecouri vechi și-adânci. Am plecat cu țara-n piept, Fără teamă, pasul drept, Sub un cer de fum și ploaie, Cu pământul lângă noi. N-am cerut drum fără rană, Nici izbândă fără teamă, Am purtat prin frig și foc Numele aceluiași loc. Munții nu uitau nimic, Nici jurământul spus în frig, Fiecare vale știa Cine vine și de ce lupta. Printre brazi și piatră grea, Noaptea peste noi cădea, Dar în liniștea din sânge O chemare nu se stinge. Ridicați privirea sus, Drumul încă nu s-a dus, Cât mai bate-un piept român, Nicio stâncă nu-i stăpân. Treceți, batalioane române, Carpații, Cu pasul greu și fruntea sus, Prin vânt, prin foc, prin generații, Purtăm ce nimeni n-a distrus. Treceți, batalioane, înainte, Prin munți, prin noapte, prin hotar, Cât țara arde-n jurăminte, Niciun român nu luptă-n zadar. Am lăsat acasă dor, Chip de mamă lângă pridvor, Un copil privind la poartă, Și-o lumină încă aprinsă. Dar când muntele ne cheamă, Nu există loc de teamă, Pas cu pas și rând cu rând, Am purtat un singur gând. Unii n-au mai coborât, Alții n-au mai fost găsiți, Dar pe fiecare creastă Urma lor încă veghează. Nu-i uităm și nu-i jelim Doar prin lacrimi ce le ținem, Îi purtăm în orice pas, În pământ și-n al nostru glas. Ridicați drapelul sus, Pentru cei ce nu s-au dus, Cât mai arde foc în noi, Munții merg și ei cu noi. Treceți, batalioane române, Carpații, Cu pasul greu și fruntea sus, Prin vânt, prin foc, prin generații, Purtăm ce nimeni n-a distrus. Treceți, batalioane, înainte, Prin munți, prin noapte, prin hotar, Cât țara arde-n jurăminte, Niciun român nu luptă-n zadar. Dacă piatra ar vorbi, Câte nume-ar povesti? Dacă muntele-ar răspunde, Câte inimi-ar mai ascunde? Dar tăcerea lor ne cere, Să păstrăm aceeași vrere, Pentru cei rămași în munți, Mergem drept, cu fruntea sus. Pas cu pas... Rând cu rând... Munții țin același gând. Pas cu pas... Sus pe creste... România nu-i poveste. Treceți, batalioane române, Carpații, Prin ceață, stâncă și furtuni, Din vechi soldați, prin generații, Se nasc din nou aceiași buni. Treceți, batalioane, înainte, Cu țara vie-n fiecare pas, Cât ne rămân aceste cuvinte, Niciun erou nu e rămas fără glas. Ridicați drapelul sus! Nimeni nu ne-a fost de-ajuns! Munții poartă ce-am jurat! Niciun nume n-am uitat! Din Carpați până la mare, Țara merge mai departe, Și cât bate-un piept român, Rădăcinile rămân. Se ridică ceața-n munți, Peste pași și peste frunți, Dar din piatră și hotar, Glasul lor se-aude iar.
