Dintr-un cântec fără vârstă, Dintr-o poartă încă deschisă, Din pământ și din cuvânt, Ne ridicăm și iarăși suntem. Am purtat prin ani cărarea, Satul, casa și chemarea, Am plecat cu pașii grei, Dar cu glasul celor mei. Am avut furtuni în spate, Drumuri lungi și nopți uitate, Dar sub tot ce m-a schimbat A rămas ce-am moștenit și-am păstrat. Am văzut cum timpul trece, Cum se stinge câte-o seară, Cum rămân doar niște nume Pe o poartă de la țară. Dar cât încă spun povestea, Nicio casă nu se pierde, Că un om trăiește-n lume Prin tot ce lasă și nu se vede. Și de mă va duce vântul Peste mare, peste ani, Tot aud sub pași pământul Strigând numele de-acasă. Doina rădăcinilor, Cântă peste anii lor, Peste drumuri, peste sate, Peste inimi depărtate. Doina rădăcinilor, Ține glasul tuturor, Că oricât ne poartă viața, Nu ne pierdem niciodată rădăcina. Am trecut prin ape reci, Am clădit și am pierdut, Dar din fiecare piatră Alt drum drept mi-am început. Am purtat prin străinătate Limba mea și-un dor ascuns, Și când lumea m-a întrebat Cine sunt, am știut să răspund. Sunt din munți și din câmpie, Din povești și din tăcere, Dintr-o mamă ce așteaptă, Dintr-un tată fără plângere. Sunt din ploaia peste vie, Dintr-un foc rămas în vatră, Și oricât mă schimbă viața, Port în mine rădăcini de piatră. Și de mă va duce vântul Peste mare, peste ani, Tot aud sub pași pământul Strigând numele de-acasă. Doina rădăcinilor, Cântă peste anii lor, Peste drumuri, peste sate, Peste inimi depărtate. Doina rădăcinilor, Ține glasul tuturor, Că oricât ne poartă viața, Nu ne pierdem niciodată rădăcina. Poate casa se va stinge, Poate poarta va cădea, Poate numele din piatră Nu-l va mai citi cineva. Dar cât cântecul rămâne, Și un copil îl va rosti, Tot ce-am fost și tot ce suntem Va continua să dăinuiască prin el. Din pământ... Ne-am ridicat. Din cuvânt... Ne-am adunat. Din tot ce timpul n-a luat, Rădăcina ne-a păstrat. Doina rădăcinilor, Du-ne glasul mai departe, Peste munți și peste lume, Peste timp și peste moarte. Doina rădăcinilor, Ține numele în noi, Că oricât ne duce viața, Tot pământul ne aduce înapoi. Din Ciuleandra până-n munte, Dintr-un pod până la dor, Din Moldova până-n lume, Suntem glasul tuturor. Suntem piatră, suntem foc, Suntem urma unui loc, Și cât cântecul va fi, Rădăcina nu va muri. Dintr-un cântec fără vârstă, Dintr-o poartă încă deschisă, Ne-am ridicat din pământ, Și prin cântec încă suntem.
