Gânduri uitate pe drum Ca niște pași fără urme, Le-am lăsat să te-ajungă Dar s-au pierdut printre nume. Port în mine un „noi” Care n-a existat încă, Și te caut în ploi Ca pe-o liniște adâncă. Ai fost aproape de mine mereu, Dar timpul ne-a ținut în „prea devreme” sau „prea greu”… Poate, poate Ne-am iubit într-un vis uitat de toate, Poate, poate Ne-am promis că ne găsim din nou în noapte. Poate, poate Apusul e doar un început întors pe dos, Și într-o zi Te voi iubi… fără să fie prea târziu sau fără rost. Ți-am scris pe cer fără glas Toate dorurile mele, Dar răspunsul a rămas Prins între două stele. Ne-am ratat la un pas Într-o viață prea grăbită, Dar ceva ne-a rămas O promisiune nerostită. Te recunosc fără să te știu, Ca un ecou ce vine dintr-un „prea târziu”… Poate, poate Ne-am iubit într-un vis uitat de toate, Poate, poate Ne-am promis că ne găsim din nou în noapte. Poate, poate Apusul e doar un început întors pe dos, Și într-o zi Te voi iubi… fără să fie prea târziu sau fără rost. Dacă nu e acum, va fi cândva, Într-un alt „noi”, într-o altă viață, Unde timpul nu ne va mai sta Între inimă și speranță. Și dacă drumurile ne despart mereu, Tot te voi găsi… în sufletul meu.
