Vreau să fiu din nou copil, Măcar o zi, măcar puțin, Să fug desculță printre vise, Pe străzi de soare necuprinse. Să strig la poartă: „Hai afară!”, Și să uităm de timp până-n seară, Să joc elasticul iar, Și să cred că totu-i simplu și clar. N-aveam telefoane, nici griji de purtat, Dar aveam un suflet adevărat, O bucată de pâine, prieteni și-un joc, Și parcă aveam lumea întreagă la loc. Vreau să fiu din nou copil, Să râd din suflet, fără motiv, Să-mi fie dor doar de joaca de-afară, Și mama să mă cheme seara iară. Vreau genunchii juliți, nu suflet rănit, Să cred că orice vis poate fi împlinit, Să nu știu ce-nseamnă „prea târziu”... Doamne, fă-mă pentru-o clipă copil din nou, să fiu. Mai ții minte strada plină de copii, Șotronul desenat și-atâtea nebunii? Elasticul prins între două picioare, Și râsetele noastre până la apus de soare. Ne certam, dar ne trecea într-un minut, Nimeni nu rămânea cu sufletul tăcut, Nu aveam multe, dar aveam de toate, O copilărie ce azi pare departe. Vreau să fiu din nou copil, Să râd din suflet, fără motiv, Să-mi fie dor doar de joaca de-afară, Și mama să mă cheme seara iară. Vreau genunchii juliți, nu suflet rănit, Să cred că orice vis poate fi împlinit, Să nu știu ce-nseamnă „prea târziu”... Doamne, fă-mă pentru-o clipă copil din nou, să fiu. Dar timpul nu se-ntoarce, oricât l-am ruga, Copilul de-atunci însă trăiește undeva... Într-un elastic, într-un cântec, într-un „mai ții minte?”, În oamenii plecați și-n chipurile dragi dinainte. Și poate că nu pot să mă întorc înapoi, Dar pot păstra copilul acela viu în noi. Vreau să fiu din nou copil, Măcar prin amintiri, măcar puțin, Să fug iar pe strada copilăriei mele, Cu buzunarele goale și sufletul plin de stele. Iar dacă viața m-ar întreba ce-aș mai dori, N-aș cere bani, nici ani în plus, nici bogății... Aș cere doar o zi din tot ce-a fost cândva: Copilăria mea... copilăria mea. ❤️
