[INTRO] În codru vechi, sub lună plină, Se mișcă umbra din tulpină… Nu-i om, nu-i vis, nu-i fiară grea — E Muma care vede tot… și vrea. [Verse 1] Cu păr de fum și ochi de jar, Străbate noaptea hotar cu hotar, Din frunză-n frunză, din lemn în vânt, Ține pădurea legată-n cuvânt. Calcă ușor, dar lasă semn, Pe trunchiul bătrân și pe pământ, Cine ascultă — va fi păzit, Cine distruge — va fi găsit. [Chorus] Hei! Nu rupe, nu arde codrul! Hei! Nu sfida nici vântul, nici dorul! Cine iubește rămâne viu — Cine distruge cade-n pustiu! Hei! Nu călca fără chemare! Hei! Nu lua fără iertare! Cine iubește rămâne viu — Cine distruge cade-n pustiu! [Verse 2] Tobele bat ca inima vie, Chemare veche din temelie, Strigă pământul, strigă din os, „Nu ești stăpân — ești doar de folos.” Vioara taie aerul rece, Hora se-nvârte, nimeni să nu plece, Sub pași de foc și glas străbun, Se leagă lumea de-un legământ bun. [Chorus] Hei! Nu rupe, nu arde codrul! Hei! Nu sfida nici vântul, nici dorul! Cine iubește rămâne viu — Cine distruge cade-n pustiu! Hei! Nu călca fără chemare! Hei! Nu lua fără iertare! Cine iubește rămâne viu — Cine distruge cade-n pustiu! [Verse 3] Din Maramureș până-n fiord, Se-aude strigăt vechi din nord, Rădăcini negre, cer de foc, Pădurea-și cere dreptul în joc. Ea nu iartă, ea nu uită, Ține viața neclintită, Mamă, fiară, umbră grea — Legea codrului este ea. [Chorus] Hei! Nu rupe, nu arde codrul! Hei! Nu sfida nici vântul, nici dorul! Cine iubește rămâne viu — Cine distruge cade-n pustiu! Hei! Nu călca fără chemare! Hei! Nu lua fără iertare! Cine iubește rămâne viu — Cine distruge cade-n pustiu! [OUTRO – încetinire, ritualic / fading] În codru vechi rămâne legea… În frunză, în vânt, în sânge… Ea nu dispare… nu doarme… Muma Pădurii… veghează.
