Acum ce pot ca să mai spun despre acele timpuri de demult. Eram tineri, îndrăgostiți, nebuni. Acel nuc bătrân caut să-l ascult. Dar el tot tace, de a vorbi nu vrea, sau chiar că nici nu poate. O fi îndrăgostit de o mândră stea, ori întristat, de a lui singurătate. Nucul de atunci și azi mai este, chiar îl văzusem nu de mult. Crengi aplecate înspre ferestre, ce aș fi vrut, ca să-l ascult. Nucul bătrân, în a lui singurătate, martorul, numeroaselor întălniri. Ne-a fost prieten, chiar și frate, în tăinuirea fragedei iubiri. În gându-mi, ades te-am pomenit. Amintiri ce astăzi par a fi povești. Acel băiat de atunci a încărunțit, tu nuc bătrân, tot înverzeșt


