Pe-un picior de munte, Sub un cer tăcut, Vine vestea rece Despre ce-i pierdut. Trei ciobani coboară-n vale, Cu tăceri ascunse-n cale, Doi privesc cu gând străin, Unul merge drept și lin. Munții văd, dar nu vorbesc, Norii vin și se opresc, Iar în iarba de sub stână Crește umbra împreună. Miorița lângă mine Nu mai paște, nu mai vine, Ține ochii către zare, Parcă știe ce mă doare. „Stăpâne, nu coborî, Noaptea vine peste zi, Doi au pus la cale-n taină Să-ți ia drumul și-a ta haină.” Nu mă tem de ce-o să vină, Nici de noaptea fără lună, Dacă soarta m-a chemat, Merg cu fruntea ridicat. Mioriță, nu mai plânge, Munții-mi poartă focul-n sânge, Spune lumii că n-am căzut, Doar în piatră m-am făcut. Dacă vântul mă va lua, Lasă dorul peste șa, Că un om ce moare drept Rămâne viu în orice piept. Nu vreau clopot, nu vreau jale, Nici coroane puse-n cale, Lasă brazii să mă știe, Lasă munții mărturie. Pune fluierul la cap, Să mai cânte peste prag, Și când zorii vin din vale, Să-mi audă urma-n cale. Spune-i mamei că sunt bine, Că n-a fost sfârșit în mine, C-am plecat spre alt hotar, Sub un cer aprins de jar. Nu-i spune de cuțit, Nici de omul rătăcit, Spune-i doar c-am fost chemat La un drum fără păcat. Nu mă tem de ce-o să vină, Nici de noaptea fără lună, Dacă soarta m-a chemat, Merg cu fruntea ridicat. Mioriță, nu mai plânge, Munții-mi poartă focul-n sânge, Spune lumii că n-am căzut, Doar în piatră m-am făcut. Dacă vântul mă va lua, Lasă dorul peste șa, Că un om ce moare drept Rămâne viu în orice piept. Nu orice moarte e uitare, Nu orice tăcere doare, Unii pleacă și dispar, Alții ard în munți ca jar. Iar când lumea se va frânge, Cineva tot va mai plânge, Dar din dor și din pământ Se ridică alt cuvânt. Mioriță, nu mai plânge, Munții-mi poartă focul-n sânge, Spune lumii că n-am căzut, Doar în legendă m-am făcut. Dacă vântul mă va lua, Lasă cântecul în urma mea, Că un om ce moare drept Nu dispare niciodată din piept. Pe-un picior de munte, Sub un cer tăcut, Nu s-a stins un suflet, Doar s-a prefăcut.
