[Verse 1] Când pământul s-a împărțit, Tu ai vorbit prin Moise. Caleb a stat cu pas neclintit, cu inima întreagă înaintea Ta. Patruzeci și cinci de ani au trecut, și el n-a uitat făgăduința. În ziua aceea, Tine i-a rămas scump, ca focul viu în oase. [Pre-Chorus] La optzeci și cinci de ani, spunea: sunt încă tare. Nu și-a numărat zilele, ci harul care-l ține. [Chorus] Dă-mi muntele, Doamne, Tu ești moștenirea mea. Dă-mi muntele, Doamne, inima mea Te va urma. Hebronul e al Tău, iar eu sunt al Tău. [Verse 2] Țara era plină de uriași, dar frica nu i-a fost altar. Cu puterea pe care i-ai dat-o, a intrat pe cărarea Tu ai deschis. Nu prin sabie singur, nu prin tăria omului, ci prin Cuvântul care rămâne când toți ceilalți pleacă. [Pre-Chorus] La optzeci și cinci de ani, încă cerea ce-ai spus. Ce ai promis cu buzele Tale nu se pierde în timp. [Chorus] Dă-mi muntele, Doamne, Tu ești moștenirea mea. Dă-mi muntele, Doamne, inima mea Te va urma. Hebronul e al Tău, iar eu sunt al Tău. [Bridge] Binecuvântat să fie numele Tău, că Ți-ai ținut jurământul. Când pașii îmbătrânesc pe drum, Tu încă deschizi hotarele. Dă-mi credința lui Caleb, să nu mă micșorez. Să spun din nou, în fața Ta: eu merg cu Tine. [Chorus] Dă-mi muntele, Doamne, Tu ești moștenirea mea. Dă-mi muntele, Doamne, inima mea Te va urma. Hebronul e al Tău, iar eu sunt al Tău.
