https://youtu.be/GwHFF6sVurw Ne-am întâlnit într-o lumină care nu știa dacă e răsărit sau sfârșit de vară, iar inima mea, ca un copil prins în furtună, a învățat dintr-odată să tacă și să doară. Îți spun „rămâi”, dar vocea mi se frânge, de parcă aerul ar avea colți; mi-e teamă că iubirea e un pod de sticlă și noi pășim desculți. Între „da” și „dacă” locuiește frica, între „noi” și „mâine” – un gol adânc; te țin aproape, dar gândul mă desparte ca o mare fără țărm și fără fund. Iubește-mă, chiar dacă tremur când te chem, chiar dacă umbra mea te-ntreabă cine sunt; sunt tot ce-am fost și tot ce n-am curajul să-ți spun în nopți când nu mai pot. Rămâi cu mine când mă clatin în lumină, când dragostea e foc și vânt; dacă mă pierd în nesiguranță, fii tu credința mea pe pământ. Am adunat atâtea plecări în sânge că fiecare pas spre tine e o rană; mi-e teamă să nu fii doar o minune scurtă, o stea care promite și se destramă. Îți caut ochii ca pe o hartă vie, dar drumul are margini de abis; și dacă într-o zi te vei întoarce din mine înapoi spre vis? Între „mereu” și „poate” stă tăcerea, între respirații – un verdict; te strâng la piept ca pe o rugăciune pe care n-am știut s-o zic. Iubește-mă, chiar dacă tremur când te chem, chiar dacă umbra mea te-ntreabă cine sunt; sunt tot ce-am fost și tot ce n-am curajul să-ți spun în nopți când nu mai pot. Rămâi cu mine când mă clatin în lumină, când dragostea e foc și vânt; dacă mă pierd în nesiguranță, fii tu credința mea pe pământ. Nu-ți promit un cer fără furtună, nici liniști fără sfârșit; îți dau doar inima mea frântă, cu tot cu frica de iubit. Dacă vei pleca, voi învăța să respir, dar aerul va fi mai greu; dacă vei rămâne, poate-n mine va înflori un „pentru totdeauna” nou. Iubește-mă, chiar dacă tremur când te chem, fă din îndoiala mea un legământ; din toate „dacă”-urile mele zidește-ne un „sunt”. Rămâi cu mine când mă clatin în lumină, când dragostea e foc și vânt; iar dacă lumea mea se frânge, fii tu începutul meu.. Be My Beginning. We met in a light that didn’t know whether it was sunrise or the end of summer, and my heart, like a child caught in a storm, suddenly learned to fall silent and to ache. I tell you “stay,” but my voice breaks, as if the air had fangs; I’m afraid that love is a glass bridge and we walk on it barefoot. Between “yes” and “if” lives fear, between “us” and “tomorrow” – a deep void; I hold you close, but thought divides me like a shoreless, bottomless sea. Love me, even if I tremble when I call you, even if my shadow asks you who I am; I am all I was and all I don’t have the courage to tell you on nights when I no longer can. Stay with me when I waver in the light, when love is fire and wind; if I lose myself in uncertainty, be my faith on earth. I have gathered so many departures in my blood that every step toward you is a wound; I’m afraid you might be just a brief miracle, a star that promises and then unravels. I search your eyes like a living map, but the road has edges of an abyss; and if one day you turn back from me, into a dream? Between “forever” and “maybe” lies silence, between breaths – a verdict; I hold you to my chest like a prayer I never knew how to say. Love me, even if I tremble when I call you, even if my shadow asks you who I am; I am all I was and all I don’t have the courage to tell you on nights when I no longer can. Stay with me when I waver in the light, when love is fire and wind; if I lose myself in uncertainty, be my faith on earth. I don’t promise you a sky without storms, nor endless peace; I only give you my broken heart, with all the fear of being loved. If you leave, I will learn to breathe, but the air will be heavier; if you stay, perhaps within me a new “forever” will bloom. Love me, even if I tremble when I call you, turn my doubt into a covenant; from all my “ifs” build for us an “I am.” Stay with me when I waver in the light, when love is fire and wind; and if my world breaks, be my beginning.