Aluneca discret prin golul ce mustea de vise-ntunecate, (descinderi turbate în creierul minţilor sintactic crăpate) plutea peste primăvara persistentă, nicicând mai potentă-n surprinderi de clipe - boabe rotunde, dansante prin site în cerneri de gânduri firesc nerostite. Blajina-i lumină căta marea grădină în alburi şi rozuri pictate-n surdină. Visa, luna, draga, la valuri domoale să-mbrace în voaluri rotunjimile sale. Cu jind tot privea ‘cei picuri de rai din ramuri-copii înfloriţi, din seve fierbinţi nicicând cunoscute de ea. Prea plină Luna în trecut scormonea în noaptea în care primăvara se întrona.
