Iubitule, nu mă privi cu humă nespălată de apa vie-a dimineţii, de blânda raz-a răsăritului dintâi. Nu mă privi de parcă vrei să-mi spui că sfârtecarea mea e de folos cuvântului şi lumii murdărite de falsuri şi de gânduri şui. Nu mă privi aşa, făr’de lumina inimii dintâi şi… nu mă prinde-n cui, te rog! Zâmbeşte-mi mai degrabă, ci nu mă mai privi! Ba, ia-mă-n braţe, la pieptul tău cu totul să mă strâng. Iubitule, eu vreau să râd, ci nu să plâng! Iubitule, nu mă privi cu humă nespălată de apa vie-a dimineţii, de blânda rază a răsăritului dintâi. Nu mă privi de parcă vrei să-mi spui că sfârtecarea mea e de folos cuvântului şi lumii murdărite de falsuri şi de gânduri şui. Nu mă privi aşa, făr’de lumina inimii dintâi şi… nu mă prinde-n cui, te rog! Zâmbeşte-mi mai degrabă, ci nu mă mai privi! Ba, ia-mă-n braţe, la pieptul tău cu totul să mă strâng. Iubitule, eu vreau să râd, ci nu să plâng!
