21 — CÂND ȚARA A TRECUT PRIN FOC — 1940–1947

[Instrumental Intro — distant piano motif from Track 20; solo violin rises, low cello pulse; restrained, expectant] [Verse 1 — mature male baritenor, broad lyrical legato] În vara-n care s-au frânt hotare, Prin case-a coborât un dor. Din Bucovina, din Basarabia, Plecau ai noștri din pridvor. Și din Ardealul rupt în două Se auzea același glas: „Să nu uitați de noi, de-acasă, De tot ce-n urmă a rămas.” [Pre-Chorus — violin soars, horns enter softly] Și-n fiecare prag de țară Ardea o candelă de dor. Nu se sfârșea în acea vară Iubirea pentru-ai lor. [Chorus — soaring male lead, memorable legato; full warm strings] Prin foc și viscol am trecut, Cu dor de casă și pământ. Și chiar când cerul s-a pierdut, Speranța ne-a rămas în gând. Prin foc și viscol, peste ani, Cu frații noștri despărțiți, Am dus în inimi, peste vremuri, Un dor ce nu putea fi stins. [Instrumental — noble violin and French horn duet; drums enter slowly] [Verse 2 — male lead, urgent but fully melodic] La Prut au răsunat chemări, Soldații au pornit spre răsărit. Spre satele rămase peste ape, Cu dor de tot ce-au fost siliți să piardă. Dar drumul a trecut de Nistru, Și frontul i-a purtat tot mai departe; La Stalingrad, prin ger și flăcări, Atâtea vieți s-au frânt în noapte. [Female Mezzo — warm, steadfast, not grieving] Te-aștept cu pâinea caldă-n casă, Cu ușa larg deschisă-n prag. Și dacă drumul te apasă, Să știi că te aștept cu drag. [Chorus — opening theme returns, richer strings, sustained notes] Prin foc și viscol am trecut, Cu dor de casă și pământ. Și chiar când cerul s-a pierdut, Speranța ne-a rămas în gând. Prin foc și viscol, peste ani, Cu frații noștri despărțiți, Am dus în inimi, peste vremuri, Un dor ce nu putea fi stins. [Instrumental Solo — lyrical electric guitar sings with solo violin, cello answers, no battle effects] [Verse 3 — male baritenor, firm and tender] Departe, în lagăre străine, Prizonierii așteptau un semn. Purtau în gând chipuri iubite, Și câte-un nume drag, mereu. Iar peste ierni, acasă, cei dragi Păstrau lumina lângă prag; Nu doar în arme stă puterea, Ci și-n curajul de-a spera. [Orchestral Pivot — percussion stops, piano and cello; short silence] [Spoken Word — deep mature male AI narrator, natural Romanian speech, clear diction, not sung] În august, o mie nouă sute patruzeci și patru, România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Armata română a luptat apoi pentru eliberarea nordului Transilvaniei și a înaintat spre vest. [Verse 4 — male baritenor, rising determination, broad sung phrases] Prin munți și văi se-ntorcea lupta, Spre nordul țării, către-ai săi. La Carei s-au deschis iar drumuri Spre sate, case și ai lor. Și mai departe, peste hotare, Ostașii au rămas pe front; Când tunurile au tăcut, Visau să se întoarcă iar acasă. [Female Mezzo — luminous reply, piano and high strings] Să vină vremea dimineții, Cu liniște la fiecare prag. Să crească iar în pace pruncii, Să nu mai plece cei ce-mi sunt dragi. [Bridge — intimate male solo; bright harmony darkens gradually] Dar pacea n-a adus tot ce speram, Puterea răsăritului creștea. Iar Regele Mihai a fost silit Să lase tronul și țara sa. Din nou se închideau ferestre, Dar nu și dorul de-a trăi; Sub umbra care se lăsa, Un alt curaj avea să vină. [Final Chorus — full organic orchestra, heartfelt, hopeful, no triumphant march] Prin foc și viscol am trecut, Cu dor de casă și pământ. Și chiar când cerul s-a pierdut, Speranța ne-a rămas în gând. Pe cei ce n-au ajuns acasă Îi vom purta în amintiri; Cât vom păstra lumina aprinsă, Vor dăinui prin noi și mâine. [Instrumental Outro — chorus motif on violin and French horn; orchestra releases into piano and cello, complete cadence toward Track 22] [End]