Orele macină trupuri. Magia trezeşte în ochi Şi temple şi flori, Mă-ndrept iar spre tine. Tu dormi liniştit În patul de seară, Iar faţa-mi de ceară... Durere amară pe geam a lipit. “Spune-mi că mă iubeşti!”. Dar vocea lui se sparge şi… tac. Am sărit peste gard şi-am fugit Spre visul zburând, În ape-notând Prin vine-mi curgând... Şi-am plâns... În sfârşit am plâns De după pietre şi gratii… De după suliţi am plâns. Vezi c-am început să mă adun?... Mai poţi să vezi cum mă compun Pe rânduri albe de tăcere? Mai vezi acum?...
