Sub ploaia măruntă plângându-mi plecarea iată-mă iară plutind. Seninu-mi ascund în buzunarele inimii care cu apele tale să se umple aşteaptă. Şi zâmbet, şi viaţă ascunse prea bine în pivniţe pline după lumina ta tânjesc. Şi uite cum Soarele se desfăşoară pe sine în mine ghemul lumilor întinzând. Fire-mi întinde să mă prind bine de razele unghii în carnea-mi scobind. Albastrul seninul îmi inundă retina. Sufletul nu mai e obosit. Se desfăşoară spre tine prin norii de zahăr croind drumuri marcate de cordoane împletite din firele ghemului dezgolit.
