Pe dealuri verzi, se leagănă zarea, Aici s-a născut dorul și țara, De la Siret până la Prut curgător, E vechiul pământ al moldovenilor. Ștefan cel Mare, viteaz și drept, Cu spada în mână și gândul de neam, A scris în piatră și-n cer un legământ, Că țara rămâne, oricât de greu ar fi vânt. Cetăți veghează, bătrâne și sfinte, Voroneț, Sucevița, în culori ne-cumplinte, Putna în taină își ține comoara, Acolo odihnește domnul și țara. Râurile șoptesc povestea lor, De luptă, de pace, de sfântă iubire, Moldova e vie, din dor și credință, E inimă pură, e biruință. Moldova mea, inimă de dor, De la Nistru pân’ la munți în zbor, Cu oameni buni, cu brațe deschise, Cu grai blajin și flori în vise. Frați de peste Prut, aceeași simțire, Un neam, o limbă, o moștenire, Moldova mea, pământ cu dor, Rămâi în suflet nemuritor! La Iași, Copoul foșnește blajin, În umbra teilor, Eminescu-i divin, La Neamț și la Agapia sfântă, Se roagă tăcerea și lumea-i cuminte. La Botoșani s-a născut poezie, Și cântecul viu al copilăriei, La Huși și la Roman, vinul e har, Și lumea te-ntâmpină cu zâmbet rar. Călătorești spre Vaslui sau Bârlad, Și peste tot simți același sfat: „Primește străinul, dă-i masa și loc, Că-n Moldova omul e foc de noroc!” Codrii Lăpușnei ascund povești, Despre haiduci și doruri firești, Iar până la Prut, pământul răsună, De glas de copil și inimă bună. Moldova mea, inimă de dor, De la Nistru pân’ la munți în zbor, Cu oameni buni, cu brațe deschise, Cu grai blajin și flori în vise. Frați de peste Prut, aceeași simțire, Un neam, o limbă, o moștenire, Moldova mea, pământ cu dor, Rămâi în suflet nemuritor! De peste Prut, se-aude chemarea, Aceeași limbă, aceeași cântare, La Chișinău, la Soroca și-n Orhei, Sunt frații noștri, la fel ca și ei. În Basarabia, plugul lucește, Sub soare blând, speranța trăiește, Că neamul e unul, și graiul e sfânt, Crescut din același adânc pământ. Pe malul Nistrului, doru-i curat, Ca vinul cel roșu, ca strugurul copt, Și toți cei de-acolo știu că în suflet, Moldova-i una, nu are hotare. Hora se-ncinge, toți se unesc, Cântece vechi din nou înfloresc, Din munți până-n Prut se aude-n zare: „Moldova trăiește, nu moare, nu moare!” Moldova mea, inimă de dor, De la Nistru pân’ la munți în zbor, Cu oameni buni, cu brațe deschise, Cu grai blajin și flori în vise. Frați de peste Prut, aceeași simțire, Un neam, o limbă, o moștenire, Moldova mea, pământ cu dor, Rămâi în suflet nemuritor! Moldova mea, lumina din noi, Cu câmpuri verzi și sfinți eroi, Cât bate vântul și curge Prutul, Tu ești comoara, tu ești începutul!
