Pe drumuri lungi,cu dor în piept, Am mers când strâmb,am mers și drept, Cu naiul plâns peste câmpii, Și pașii mei prin amintiri. Am plecat de-acasă într-o dimineață, Cu două vorbe bune și poftă de viață, Mama mi-a pus dorul într-un colț de haină, Tata mi-a zis: „Lumea nu-i mereu senină.” Am trecut prin sate,am trecut prin ploi, Am pierdut prieteni,am găsit eroi, Am iubit o dată,poate chiar de două, Și-am luat-o de la capăt când cădea iar rouă. Că viața nu întreabă unde vrei s-ajungi, Îți pune munți în cale și drumuri mult prea lungi, Dar cât mai bate inima și cântecul îl știi, Nu-i niciodată vremea să spui că nu mai vii. Drumurile vieții mă duc și mă întorc, Uneori mă sting,dar alteori mă coc, Mă poartă peste dealuri,mă cheamă înapoi, La casa dintre brazi,la oamenii de soi. Drumurile vieții,niciunul nu-i la fel, Pe unul pierzi iubirea,pe-altul dai de el, Și dacă lumea-ntreagă mă-mprăștie prin zări, Tot dorul mă aduce acasă dintre mări. Am băut din noapte,am gustat din zi, Am aflat că timpul nu-l poți păcăli, Banii vin și pleacă,anii nu se-ntorc, Dar ce-ai ținut în suflet nu se pierde-n foc. Am văzut străinul devenind un frate, Și pe cel de-aproape dus prea departe, Am învățat că omul nu-i bogat prin ce adună, Ci prin cine-i stă alături când se stinge luna. Că viața schimbă poduri și rupe câte-un fir, Te lasă fără hartă,dar nu fără destin, Iar când răsună naiul departe peste vii, Îți amintești deodată de unde ai venit. Drumurile vieții mă duc și mă întorc, Uneori mă sting,dar alteori mă coc, Mă poartă peste dealuri,mă cheamă înapoi, La casa dintre brazi,la oamenii de soi. Drumurile vieții,niciunul nu-i la fel, Pe unul pierzi iubirea,pe-altul dai de el, Și dacă lumea-ntreagă mă-mprăștie prin zări, Tot dorul mă aduce acasă dintre mări. Hai,tambale,bate-mi timpul, Cobză,ține-mi iarăși ritmul, Naiule,mai spune-un dor, Pentru cei ce pleacă-n zbor. Pentru cei rămași acasă, Pentru pâinea de pe masă, Pentru drumul neumblat, Și tot ce n-am uitat. Drumurile vieții mă duc și mă întorc, Din fiecare rană mai aprind câte-un foc, Mă poartă peste dealuri,dar știu de unde vin, Din piatră și din cântec,din oameni și destin. Drumurile vieții se pierd și iar apar, Unele-s amare,altele au har, Și când va fi să-ajung la ultimul hotar, Să-mi cânte naiul vieții: „Ai fost pe-aici,măcar.” Drumurile vieții... Prin lume m-au purtat, Dar oricât merg departe, Știu unde am plecat.
