Pentru că n-ai vrut să crezi în aripi

Şi caii vorbesc. În tăcere. În alba tăcere a vârfurilor lumii. Acolo-şi întind ei aripile şi vorbesc. Cu vulturii vorbesc caii sufletului meu, cu norii, cu seninul, cu-albastrul sufletului tău. Ci numai tu nu vorbeşti altceva decât vorbele lumii, în ochi purtându-i păcatele, şi-aşa te pierzi înghiţit de nisipurile peste care nu poţi zbura pentru că n-ai vrut să crezi în aripi.