[Sung entirely in Romanian. Natural Romanian pronunciation; all narrative lines sung, never spoken.] Dar s-a trezit și din a ei nebunie când viața îi ajunse la sfârșit, iar celui necredincios, cu mâna tremurândă, victima sa, murind, i-a scris: Voi muri: iartă-mi glasul dacă zboară să-ți tulbure auzul; e, Don Félix, cel din urmă geamăt al femeii ce atât te-a iubit. Simt mâna rece-a morții… Adio: nu-ți cer milă, nici iubire. Dulci ceasuri de iubire, vă binecuvântez! Totul a fugit, s-a stins odată cu tine! Privește cu-ndurare-aceste rânduri; și-apoi uit-o pe Elvira pentru veci. Adio pentru totdeauna, adio: o clipă mai simt viața, iar în pieptul meu încă arde focul dragostei… Adio! Adio! Inima ta am pierdut! Pentru mine totul în lume s-a sfârșit! Așa și-a scris amara despărțire, cu câteva clipe înainte de-a muri, și s-a strâns la pieptul mamei îndurerate. Apoi și-a dat ultima suflare, iar buzele un nume-au murmurat. A murit de dragoste nefericita Elvira, trandafir curat, de durere uscat; se trezi voioasă într-o dimineață, seara, în sicriu, somnul și-a aflat. Deasupra ei o salcie-și pleacă ramul, umbră-i dă, în blândă legănare, iar spre seară, când apune soarele, ultima-i rază scaldă-n pace groapa…
