Într-un aproape colţ în care Edison nu se-ntindea, nici raza nu avea tangenţă cu nemulţumirea mea, într-un aproape întuneric smintit de-atâţia pixeli ţipători zvârliţi de monitorul mare şi-ntronat ca împărat orbită, poate, chiar de prea multa lucrare, atins-am alt ecran, unul mai mic şi vorbitor, de-atâtea ori mângâietor de alte multe ori tulburător. Şi uite cum neantul îmi cuprinse mult peste-o mie de fragmente colorate tablouri şi portrete ale vieţii înşirate în clipe înrămate în mega spaţii-nghesuite trăiri făr’de cuvinte dovezi palpabile dar, iată, pieritoare. Memoria rămase nudă. Ba chiar şi vidă precum spaţiul în care se retrage timpul netrăit. Indiferentă la mulţimea de atingeri cu care încercam s-o regăsesc, memoria rămase goală în aşteptarea timpului prezent.
