De la munte până-n mare, vântul cântă românesc, Printre brazi și peste soare, suflet viu și strămoșesc, Pe câmpii și peste ape, dorul trece ne-ntrerupt, Unde s-a născut o lume, și trecutul n-a pierdut. Cerul poartă vechi legende, scrise-n piatră și-n pământ, Fiecare sat ascunde un erou și un cuvânt, Limba noastră e comoară, sună cald și răsunând, Țara mea e o poveste, ce se spune cântând! Hai, ridică-ți glasul, frate, peste munți și peste câmp, Țara mea e-o floare vie, n-are seamăn pe pământ! Din Carpați până la mare, naiul spune ce-a rămas, România, cântec sfânt, în inimi ne-ai rămas! Piatra Doamnei, Sarmizegetusa, Alba, Suceava-n foc, Munți și sate, mânăstiri, povești de dor și de noroc, Neamul vechi și fără teamă, ridicat din foc și lut, Din iubire pentru țară, n-am plecat, n-am tăcut! Sub troițe și icoane, bat inimi din vechi popor, Și în vinul de la vie, curge cântul călător, Cei plecați duc dorul lumii, dar se-ntorc mereu zâmbind, Căci pământul ăsta sfânt ne cheamă mereu din gând! Hai, ridică-ți glasul, frate, peste munți și peste câmp, Țara mea e-o floare vie, n-are seamăn pe pământ! Din Carpați până la mare, naiul spune ce-a rămas, România, cântec sfânt, în inimi ne-ai rămas! Vânt de dor prin Ardeal și Țara Moldovei, Soare cald pe plai, în inima Dobrogei, Ritm de joc și vin, oltenii strigă tare, România cântă, nu are hotare! Hai, ridică-ți glasul, frate, peste munți și peste câmp, Țara mea e-o floare vie, n-are seamăn pe pământ! Din Carpați până la mare, naiul spune ce-a rămas, România, cântec sfânt — în suflet ne-ai rămas!
