[Sung entirely in Romanian. Natural Romanian pronunciation; all narrative lines sung, never spoken.] Trecuse de miezul nopții, spun poveștile străbune, când în somn și în tăcere lumea-n beznă se ascunde, viii par fără suflare, morții ies din ale lor morminte. Cerul era plin de umbre, nicio stea nu se zărea, vântul fluiera a jale, iar în aer, sus, păreau negre duhuri ce se-nalță turnurile de biserici. Dintr-odată, săbii sună și un vai străpunge noaptea; un vai stins, de om ce moare, un vai ce-ți pătrunde inima. Vai! Zgomotul tăcu, un bărbat trecu, strâns în mantie, iar pălăria și-o lăsase peste ochii nevăzuți. Se strecoară și străbate pe lângă un zid de biserică, apoi piere printre umbre. O străduță-ngustă, înaltă, Strada Sicriului se cheamă, veșnic sumbră, iar în noapte fără altă rază, doar lumina unei candele lângă chipul lui Isus. Trece omul prins în mantie, sabia încă-n mâna lui; lama-i fulgeră deodată când ajunge-n dreptul crucii.
