Din pământ ne-am ridicat, Cu un nume de purtat, Apa trece, timpul sapă, Dar rădăcina nu se pleacă. Am crescut cu praful-n poartă, Cu povești păstrate-n vatră, Cu bătrâni ce știau bine Cât pământ încape-n tine. Am plecat pe drumuri grele, Sub străini și alte stele, Dar oricât m-a dus destinul, N-am uitat nici graiul, nici chinul. Am văzut cum poduri cad, Cum se stinge câte-un sat, Cum se duc din curți lumini, Și rămân doar rădăcini. Dar din piatra care doare, Se ridică altă zare, Că un om ce știe cine-i Nu se pierde printre nimeni. Port în glas ce mi-au lăsat, Toți ai mei ce-au așteptat, Port în sânge foc și ploaie, Și un dor ce nu se-ndoaie. Avem rădăcini de piatră, Nicio apă nu le sapă, Niciun drum nu ne desparte, Cât ne ținem țara-n spate. Avem foc rămas în vatră, Glasuri vechi ce nu se iartă, Și oricât ne poartă viața, Nu ne pierdem niciodată rădăcina. Am purtat prin alte locuri Dor de case, dor de focuri, Dor de ploaia peste vii, Dor de glasuri de copii. Am zâmbit când m-a durut, Am tăcut și am trecut, Dar în orice zi străină, M-a chemat aceeași rădăcină. Nu sunt floare fără spini, Nici poveste pentru străini, Am în mine deal și vale, Și puterea unei țări. Port în ochi lumina serii, Port în glas tăcerea vremii, Și oriunde m-aș afla, Pământul meu respiră-n vocea mea. Când ne strigă vântul iar, Ne întoarcem la hotar, Că din tot ce-am fost vreodată, Ne-au rămas rădăcini de piatră. Avem rădăcini de piatră, Nicio apă nu le sapă, Niciun drum nu ne desparte, Cât ne ținem țara-n spate. Avem foc rămas în vatră, Glasuri vechi ce nu se iartă, Și oricât ne poartă viața, Nu ne pierdem niciodată rădăcina. Poate casa nu mai este, Poate satul e poveste, Poate timpul a schimbat Tot ce-n urmă am lăsat. Dar cât numele ne cheamă, Cât mai știm ce-nseamnă mamă, Nicio lume, niciun drum Nu ne pot schimba de unde suntem. Rădăcini... de piatră... Rădăcini... de piatră... Din pământ și din cuvânt, Noi rămânem cine suntem. Avem rădăcini de piatră, Nicio apă nu le sapă, Niciun drum nu ne desparte, Cât ne ținem țara-n spate. Avem foc rămas în vatră, Glasuri vechi ce nu se iartă, Și oricât ne poartă viața, Nu ne pierdem niciodată rădăcina. Din Miorița până-n vale, Din Ciuleandra peste zare, Dintr-un pod luat de ape, Ne-am clădit mai sus, mai departe. Suntem dor, suntem pământ, Suntem cântec dus de vânt, Și cât bate inima, Rădăcina va rămâne-n urma noastră. Apa trece, timpul sapă, Dar rădăcina nu se pleacă. Din pământ ne-am ridicat, Și în piatră am rămas.
