Song Cover Image

Ce bine că plouă!

+ Show full styles

Ce bine că plouă! Să spele ploaia cuvintele! Să spele-n lat şi-n lung urmele cuvintelor din ochii tăi spoiţi întru iubire o iubire pe care n-ai trăit-o niciodată de care te-agăţi cu frică, frica de iad ori de neantul în care te vei dizolva oricum. Să spele ploaia negrele urme ale urii cu care te fardezi înainte de-a ieşi în stradă le-aşezi rutinal peste fardul de ieri, de alaltăieri, de mii de ani! Să spele ploaia, dacă poate, vopseaua reflectorizantă cu care vrei să păcăleşti Lumina, vopseaua-n care-ai încrustat cuvinte ce crezi că-ţi vor fi cheile ce vor deschide porţile prin care eşti sigur că numai tu şi ai tăi veţi trece. (Aşa crezi tu, neînţelegând cuvintele, necunoscându-le iubirea.) Să spele ploaia, dacă te-o mai putea spăla de mâzga îmbrăcată (costum de carnaval) să te ascunzi, să nu se vadă că tu nu eşti fiul omului, tu nu eşti al luminii, din întunericul neştiinţei şi trufiei te-ai născut. Să spele ploaia pânza de mort în care ţi-ai învelit sufletul, să topească piatra pe care ai aşezat-o peste lumina ce ţi-a fost dată şi ţie, şi lui, şi ei, şi oricărei respiraţii. Să spele ploaia cuvintele, să le cureţe până la sâmbure, tunetul să-l spargă, fulgerul să-ţi arate sămânţa pe care s-o mănânci odată pentru totdeauna! Ce bine că plouă!