Codrule, codruțule, Câte-ai văzut și n-ai spus, Câte doruri ți-au trecut Printre brazi și s-au pierdut. Am venit când lumea doare, Fără drum și fără soare, Cu tăceri strânse în piept, Și cu pașii fără drept. Tu n-ai întrebat de nume, Nici ce-am căutat prin lume, Mi-ai lăsat doar vântul rece Să-mi vorbească și să treacă. Am văzut copaci bătrâni Mai statornici decât oameni, Rădăcini ce țin pământul, Chiar când cade peste ele vântul. Eu am mers prin ani străini, Printre uși și pași meschini, Dar în liniștea din tine M-am găsit din nou pe mine. Spune-mi, codrule bătrân, Cum să plec și să rămân? Cum să nu mă pierd pe drum, Când tot ce iubesc e fum? Codrule, codruțule, Ține-mi dorul frunzele, Când nu mai găsesc cărare, Fii lumina dintre ramuri. Codrule, pădure grea, Păstrează-mi povestea mea, Că oamenii uită ușor, Dar tu ții minte orice dor. Am lăsat pe câte-o creangă Câte-o teamă, câte-o rană, Și sub fiecare brad Am îngropat ce m-a schimbat. N-am venit să cer iertare, Nici să fug de ce mă doare, Am venit să stau puțin Lângă tot ce-mi este destin. Poate mâine plec din nou, După alt oraș și ecou, Dar când lumea mă apasă, Tu rămâi aceeași casă. N-ai ferestre, n-ai hotare, Doar pământ și depărtare, Și în tot ce nu rostești Parcă știi cine mai ești. Spune-mi, codrule bătrân, Cum să plec și să rămân? Cum să nu mă pierd pe drum, Când tot ce iubesc e fum? Codrule, codruțule, Ține-mi dorul frunzele, Când nu mai găsesc cărare, Fii lumina dintre ramuri. Codrule, pădure grea, Păstrează-mi povestea mea, Că oamenii uită ușor, Dar tu ții minte orice dor. Dacă într-o zi n-ajung, Lasă vântul să mă plângă, Nu cu jale, nu cu teamă, Doar cu frunza peste rană. Iar când ploaia va cădea, Peste urma pașilor mei, Lasă brazii să mai spună C-am fost om, nu doar furtună. Rădăcini sub pași de lut, Țin ce timpul n-a putut. Frunză verde, vânt amar, Codrul știe cine-s iar. Codrule, codruțule, Ține-mi glasul frunzele, Dacă lumea mă va frânge, Tu mă-nveți să nu mai plâng. Codrule, pădure grea, Ține urma vie-n ea, Că oamenii vin și se duc, Dar rădăcinile nu fug. Codrule, nu mă uita, Cât mai bate inima, Și cât frunza va mai cădea, Tot spre tine voi pleca. Codrule, codruțule, Noaptea cade peste mine, Dar prin tot ce ai tăcut, M-ai făcut să merg mai mult.
