[Verse 1] Verdele încă verde ţâşneşte sclipind în aerul nemişcat în razele unui septembrie în care mi s-au dus stâlpii într-un apus numai de ei ştiut [Pre-Chorus] pe-acolo pe unde marea o fi cer şi cerul nu e mare, e... indefinit. Aş vrea să cred că au ajuns mai sus dincolo de orice apus într-un nimic indescriptibil într-o nemărturisită libertate a vieţii... [Chorus] N-aş vrea condiţionalul să mă-ndoape cu vagi idei deşarte, ci ştiu că unul chiar a reuşit s-ajungă dincolo de un sfârşit şi-un început ce-ndeasă-n minţile naive repetitive portative - plăcile vechi şi uzate ale unei poveşti deşănţate ce lumea trecut-a-n blestem în suferinţa ce încă străbate şi cerul şi marea şi viaţă şi moarte. [Verse 2] Verdele încă-n albastru senin mă încântă de viaţă. [Outro] Şi viaţa se cheamă pe sine din foc şi din apă, din aer, din viaţa unui pământ hărăzit să nască, să crească, să moară, să-nvie, hrană să-ţi fie.
