Renunţasem. Ea zbătea din aripi ca un colibri, nici să stea, dar nici să zboare. O lăsasem acolo pe-o tavă de-aramă într-un altar. Ai venit tu, ai grămădit cărbunii, ea a-nceput să fiarbă. A trebuit să mă-ntorc. Cenuşă mi s-au făcut aripile şi trupul şi inima mea. Mi-am adunat trup şi scânteie, în urmă lasat-am efemere crâmpeie, amintiri despre iubirea de sub aripă, îndrăgostirea ce n-o mărturiseai de frică, de frica desfacerii, de teama prefacerii lumii în ceruri. Aşa ieşit-am din altarul de-aramă să zbor departe, cât mai departe, să nu mai văd cenuşa stelelor stinse de arderea ta. Şi-n roua din zori, din plânsul stelar, fărâme de praf în urmă lăsam să-ţi fie de urmă şi cale să-ţi fie din lume în lume. Plecasem. Ea se zbătea. English: I had given up. It was flapping her wings like a hummingbird, neither standing nor flying. I had left it there on a copper tray in an altar. You came, you piled up the coals, it began to boil. I had to return. My wings and body and heart turned to ashes. I gathered my body and sparks, I left behind ephemeral crumbs, memories of the love under my wing, the falling in love you didn't confess of fear, the fear of breaking up, the fear of changing the world into heaven. This is how I left the copper altar to fly far away, as far away as possible, so that I would no longer see the ashes of the stars extinguished by your burning. And in the dew of dawn, from the starry cry, I left behind bits of dust to be your trace and your path from world to world. I had left. She was struggling.
