**Îmi amintesc o zi de vară, simplă,** Cum lumina mângâia fereastra, Iar glasul tău, mamă, blând și cald, Îmi umplea atunci întreaga casă. Acum doar liniștea mă însoțește, Iar timpul trece neîncetat, Dar ceea ce-a fost viu și sfânt Din suflet nu te-a depărtat. **Nu-mi iau rămas-bun, mamă, niciodată,** Căci dragostea nu știe despărțiri. Ea nu cunoaște depărtarea, Ci trăiește veșnic în inimi. În fiecare zi și în fiecare privire, În simpla adiere-a primăverii, Te regăsesc mereu aproape, Deși ne desparte veșnicia. **De-atâtea ori aș vrea să mă întorc** În casa unde tu erai cu mine, Unde puteam doar să-ți ating Mâna atât de dragă și senină. Dar viața merge înainte, Și-n mersul ei am înțeles: Iubirea nu dispare niciodată, Ea doar așteaptă în tăcere. **Și dacă într-o zi mi-o fi prea greu,** Iar lumea va părea pustie, Eu știu că trebuie să cred, Că amintirea dă putere vie. Tu n-ai plecat – ai devenit lumină, Ai devenit un glas în mine. Și eu trăiesc cât încă simt Răsuflarea ta pretutindeni.
