Yeah… Din munți, din glie, din dor și sânge, Din vremi când lumea-nvăța să plângă… Noi n-am uitat cine suntem. Dacia — se ridică din nou! Înainte de Roma, înainte de hărți, Dacii scriau destinul în dărți, Geții, tracii, frați de soare, Cu lupii-n suflet și sânge-n vine. Zalmoxis spunea: sufletu-i viu, Moartea nu-i sfârșit, ci un alt târziu. Aur în munți, oțel în priviri, Neamul ăsta nu știe de știri. Sarmizegetusa, piatră și cod, Unde romanii au dat de norod, Burebista-unite sub cerul senin, Un popor care nu pleacă-n chin. A venit vulturul, dar n-am căzut, Chiar cuceriți, n-am dispărut, Lanțul s-a rupt, dar sângele spune: „Dacia trăiește în fiecare nume!” De la lupii dacici la cerul tricolor, Ne ridicăm mereu, cu foc și dor, Prin imperii, prin războaie, prin noroi, Dacia trăiește în noi. Din trecut spre ziua de azi, mereu, Suntem daci în sufletul nostru, eu și tu. A venit Roma cu drum și lege, Dar limba noastră să nu se dezlege. Am luat latina, dar muntele-a zis: „Pământul e al celor de vis.” Împărați s-au dus, coroane-au căzut, Dar sufletul nostru n-a tăcut. Mihai Viteazu, spadă și jurământ, Unind ținuturi, sfințind pământ. Basarab, Ștefan, păzind hotar, Cu crucea în piept și sabia-n jar. Moldova, Țara Românească,foc, Transilvania — inima-n loc. Otomani, Habsburgi, și vânt străin, Ne-au vrut căzuți, dar nu-i destin. Din sapa țăranului până la sceptru Ne-am ținut drept, nu ne-am plecat creştetu'. De la lupii dacici la cerul tricolor, Ne ridicăm mereu, cu foc și dor, Prin imperii, prin războaie, prin noroi, Dacia trăiește în noi. Din trecut spre ziua de azi, mereu, Suntem daci în sufletul nostru, eu și tu. Secolul nou, cu pana-n mână, Scriitori trezind țara din humă, Eminescu, glas de lumină, România se naște-n taină. O mie optsute șapte zeci și șapte – lanțuri sparte, Independența – sânge pe carte. Vine război, dar noi rămânem, Pe morminte, idealuri semnem. O mie nouă sute optsprezece – Alba-n zori, Trei regiuni, un vis din nori. Regi și trădări, furtuni în spate, Dar sufletu-i tare, nu se abate. Din sat până-n oraș modern, Noi purtăm dorul etern. Românul plânge, dar nu cedează, Din lacrimă-și face o rază. De la lupii dacici la cerul tricolor, Ne ridicăm mereu, cu foc și dor, Prin imperii, prin războaie, prin noroi, Dacia trăiește în noi. Din trecut spre ziua de azi, mereu, Suntem daci în sufletul nostru, eu și tu. A venit roșu peste popor, Tăcerea grea, frica în zbor. Ceaușescu, ziduri, minciună și frig, Dar optzeci și nouă ne-a dat un strig. Gloanțe, steaguri, lacrimi și dor, Libertate – cuvântul major. Pe străzi de sânge, revoluție Din umbră şi cenuşă o nouă Românie. Acum stele albastre în drapel, Dar rădăcini – adânc, ca-n cer. Avem net, lume, drum european, Dar dorul de sat e tot român. De la lupii daci la copii de azi, Noi suntem flacăra care nu cade-n brazi. Trecut și viitor, același glas: „Dacia trăiește în noi, ceas după ceas!” De la lupii dacici la cerul tricolor, Ne ridicăm mereu, cu foc și dor, Prin fier și foc, prin nor și lut, Dacia n-a dispărut. Din dealuri vechi până-n lumini de oraș, Din satul mic până-n pasul graș, Prin veacuri grele, tot spunem așa: Suntem daci, și vom fi așa!
