[Verse 1] Pașaportul spune clar de unde sânt, Dar mental nu mai împart același gând. Legile se schimbă, dar nimic în bine, Să fii om corect a devenit rușine. Nu mai recunosc nici străzi, nici caractere, Totul se rezumă doar la bani și putere. Sunt aici de-o viață, n-am plecat de fapt, Dar din logica de-acum eu sunt exclus, tăiat. [Chorus] Sunt străin în țara mea, e un fapt real, Când absurdul din jur a devenit normal. Sunt străin printre ai mei, fără să fiu plecat, Într-un loc în care totul s-a inversat. Am aceeași limbă, dar alt alfabet, Să trăiesc ca ei, jur că nu mai pot, discret. [Verse 2] Dacă spui un adevăr, ești judecat, Dacă minți cu bani în buzunar, ești respectat. Scara de valori e prăbușită-n praf, Iar analfabetul e numit șef de paragraf. Nu e vorba de nostalgii sau de trecut, Ci de un prezent în care sensul s-a pierdut. Cum să spun „acasă” când mă simt expulzat, De o societate care m-a abandonat? [Chorus] Sunt străin în țara mea, e un fapt real, Când absurdul din jur a devenit normal. Sunt străin printre ai mei, fără să fiu plecat, Într-un loc în care totul s-a inversat. Am aceeași limbă, dar alt alfabet, Să trăiesc ca ei, jur că nu mai pot, discret. [Bridge] Străinul nu e cel ce vine de la aeroport, Ci omul cu principii ce-a rămas fără suport. Ești imigrant la tine-n bloc, pe strada ta, Când minoritate devine normalitatea. [Final Chorus] Sunt străin în țara mea, e un fapt real, Când absurdul din jur a devenit normal. Sunt străin printre ai mei, fără să fiu plecat, Într-un loc în care totul s-a inversat. Am aceeași limbă, dar alt alfabet... Un cetățean străin, cu același buletin. [Outro] Sunt străin în țara mea, e un fapt real, Când absurdul din jur a devenit normal. Sunt străin în țara mea ... Sunt străin în țara mea.
